Linia subtire care ne desparte

A trăit multi ani în pădure, în nesfârşita Siberie, printre brazi groşi de câtiva metri şi înalţi precum catargele celor mai mari corăbii. Il găsea pe Dumnezeu în simplitatea florilor, în animalele şi în păsăretul pădurii, cu care ştia să discute în limba lor.

Blând şi răbdător, îmblânzea lupi şi ursi, şerpi şi jivine, iepuri şi vulpi, toate adunate în jurul colibei, ca în vremurile cele adamice, după cum dau mărturie cei care l-au vizitat pe anahoret. “La miezul nopţii”, povesteşte părintele Iosif, “vedeai la uşa lui tot felul de urşi şi alte animale. Terminându-şi rugăciunile, nevoitorul ieşea din chilie şi începea să le hrănească.” Un martor ocular, l-a întrebat din curiozitate cum se poate ca acea bucată de pâine uscată, ce se afla mereu în traista părintelui Serafim, să săture atâta mulţime de animale. Zâmbind, părintele i-a răspuns că tot ce e de preţ e puţin şi tot ce e puţin e mult, moment în care s-a apropiat de el, ca o confirmare, un urs imens care ţinea în labe un fagure cu miere. Părintele i-a mulţumit, după care a întins fagurele musafirului, aşa cum cere legea ospitalităţii ţărănesti.